• Big_default

    Palatul Episcopal Ortodox Sârb
    0 recenzii

  • Palatul Episcopal Ortodox Sârb, situat în Piața Unirii din Timișoara, este una dintre clădirile monumentale ale orașului.

    Palatul a fost construit între anii 1745-1748, în timpul episcopului ortodox sârb al Timișoarei, Gheorghie Popovici.

    Din punct de vedere arhitectural, clădirea a fost realizată în stil bizantin, inițial cu un singur etaj. În anul 1906, construcția a fost extinsă pe două străzi, iar fațada a suferit modificări, prin introducerea unor elemente specifice stilului baroc, după planurile arhitectului László Székely. În anul 1911 au fost adăugate decorațiuni preluate din arhitectura sârbească. Deasupra porții de la intrare se poate vedea stema Episcopiei ortodoxe sârbe de Timișoara.

    Palatul a fost construit pentru a servi drept reședință episcopală, fiind un important centru de credință și cultură ortodoxă.

    Din anul 1967, Palatul Episcopal Ortodox Sârb găzduiește o bogată colecție de artă bisericească din secolele XVII-XIX, formată din icoane de lemn şi pânză, gravuri provenite de la biserici şi mănăstiri ortodoxe, cărţi vechi, argintărie, portrete de episcopi ortodocşi sârbi. Tot aici se găsesc o bibliotecă şi o arhivă deosebit de valoroase, unde sunt păstrate şi planurile originale ale palatului.

    Programul de vizitare este următorul:
    - luni-joi: 8.30 - 9.00;
    - vineri: 9.00-13.00.

  • Recenzii

    0.0
    (0 recenzii)

    Lasă-ne o recenzie