• 422

    Pelicula Culturală
    0 recenzii

  • Pelicula Culturală își propune promovarea filmului european și a spațiului multicultural timișorean, cu trecutul și poveștile lui savuroase.

    De unde a pornit totul?

    Pelicula Culturală s-a născut în 2012 din pasiunea pentru filmele europene și dragostea pentru Timișoara. Pentru a promova filmele bune pe care nu le putem vedea în cinematograf sau într-o cinematecă permanentă, și pentru a pune în valoare clădirile orașului cu istoria și povestile prea puțin cunoscute de publicul larg, am inițiat o serie de proiecții de film eveniment. Spunem proiecții eveniment pentru ca nu sunt simple vizionări ci sunt mini-spectacole, în care își dau concursul filmul, clădirea, invitații speciali și bilete altfel. Toate acestea puse laolaltă, completate cu pasiune, entuziasm și un public frumos dau naștere unor seri magice, de neratat!

    Ce ne dorim?

    Ne dorim promovarea filmului european și a spațiului multicultural timișorean. Activitatea principală constă în organizarea de seri de film european în clădiri valoroase din punct de vedere cultural, architectural, istoric sau științific din Timişoara, spaţii care au ele însele o poveste, aducând un plus de valoare evenimentelor organizate. De asemenea ne propunem să încurajăm responsabilitatea socială, intrarea la filmele proiectate făcându-se cu bilete inedite (jucării, bulbi de flori, prosoape, cearceafuri, rechizite care au fost donate ulterior în comunitate).

    Ce am făcut?

    Am organizat proiecții de filme europene în locații deosebite din oraș pentru un public între 50 – 500 de persoane.
    • Seara Poloneză cu filmul documentar Jucăriile la Casa Artelor - Prima bibliotecă publică având sală de lectură, din Imperiul Habsburgic. Accesul pe bază de jucării, care au fost donate unor copii nevoiași.
    • Seara Portugheză cu filmul „Murmurul țărmului” la Primăria Veche. Accesul pe bază de semințe și bulbi de flori, care au fost plantate la diferite școli din oraș.
    • Seara Sârbească cu filmul „Capcana” la care s-a inaugurat sala de spectacole a Vicariatului Sârbesc. Accesul pe bază de lenjerie de pat și prosoape, care au fost donate secției de chirurgie a spitalului de copii din Timișoara.
    • Picnic cinematografic sub stele cu două filme documentare la Observatorul Astronomic din Timișoara, urmat de observații astronomice. Accesul pe bază de rechizite școlare care au fost donate către 60 de copii din familii defavorizate din cartierul Iosefin.

    Am fost parteneri culturali la organizarea secțiunii de film din cadrul Festivalului Plai 2012 si 2013 precum și Street Delivery 2013.

    Cu cine am colaborat?

    Institutul Polonez din București, Ambasada Portugaliei în România, Institutul Camões, Consulatul General al Republicii Serbia la Timișoara, Episcopia Ortodoxă Sârbă din Timişoara, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Timiş, Facultatea de Muzică din Timișoara, Clorofilm, Observatorul Astronomic din Timișoara, Observatorul Astronomic European de Sud, Ambasada Spaniei în România, Consulatul Onorific al Spaniei la Timișoara, Institutul Francez Timișoara.

    Cine se află în spatele acestei idei?

    Betty Varga și Nicoleta Ciocov - două prietene cu pasiuni comune și dorința de implicare în comunitate. Avem alături câțiva oameni dragi care ne-au sprijinit de la început, voluntariind în organizarea evenimentelor noastre: Laura Murari grafică, Michal tehnic, Cătă IT și mai recent Filip servind drept muză :)

    Cum funcționăm?

    Pelicula Culturală a pornit ca o inițiativă privată, fără personalitate juridică, funcționând astfel timp de 2 ani, fără probleme. În primăvara lui 2014, am considerat firesc următorul pas, acela de oficializare a statutului juridic, Pelicula Culturală devenind Asociație. Cu toate acestea, funcționează în continuare pe bază de voluntariat, cu costuri minime, acoperite din buzunarul propriu. Pe viitor ne dorim să trăim din acest proiect, dar până atunci ne bucurăm de clipă, alături de voi! Sunt binevenite activitățile de voluntariat și orice sprjin material care să susțină proiectul nostru.

    Vă mulțumim pentru că ne urmăriți și sperăm să vă oferim în continuare seri de film deosebite în spații cu poveste din oraș!

    Vă așteptăm cu drag la evenimentele noastre!

    Nico și Betty

  • Recenzii

    0.0
    (0 recenzii)

    Lasă-ne o recenzie


  • CONTACT