• Cafékultour
    0 recenzii

  • Cafékultour – săptămâna cafenelelor este întâlnirea anuală festivă a tinerei creaţii contemporane în cafenele, baruri, librării şi alte locuri din oraş destinate convivialităţii.

    Cafékultour este dovada vie a dorinţei de a promova diversitatea culturilor, variatele forme de expresie şi de a pune în valoare tinerii creatori contemporani. Săptămâna cafenelelor a devenit un pretext de întâlnire, indispensabilă vieţii culturale a publicul timişorean. Această serie de manifestări s-a născut din lipsa spaţiilor culturale alternative din oraş, motiv pentru care organizatorii săi au stabilit barurile şi cafenelele ca loc de întâlnire cu publicul tânăr şi deschis faţă de noile forme de expresie culturală şi artistică.

    Şi în 2015 ne-am propus să cucerim definitiv inimile participanţilor la Cafékultour şi să oferim de-a lungul celor 7 zile un program cultural foarte variat, care promovează multiculturalitatea şi arta tânără în diferitele ei forme: muzică, teatru, magie, film... O săptămână culturală plasată sub semnul multiculturalităţii si al originalităţii, al diversităţii locurilor şi formelor de expresie artistică, o alternativă originală pentru difuzarea şi promovarea culturilor emergente în spaţiul urban!

    INTRAREA ESTE LIBERĂ LA TOATE EVENIMENTELE!

  • recenzii

    0.0
    (0 recenzii)

    Lasă-ne o recenzie