• Embargo Fest

    Community
  • 18 Mai 12:00 - 20 Mai 15:00
    Găzduit de:
  • Embargo Fest este un “remember” al anilor ’90, când o rezoluţie ONU cere tuturor statelor să impună sancţiuni economice Republicii Federale Iugoslavia, la vremea respectivă Serbia şi Muntenegru. România dă curs acestei rezoluţii, dar cetăţenii români aleg să îi ajute pe sârbi dezvoltând economia „subterană”. La nici o săptămână de la impunerea embargoului, sute de canistre pline cu benzină şi motorină ajung de la români la sârbi. A început perioada în care comunitatea din zona de vest a ţării, care se afla la graniţă cu Serbia, a trăit din micul trafic, cu muzica şi produsele din fosta Iugoslavie.
    În perioada 18-20 mai 2018, în comuna aflată la 10 km de graniţa cu Serbia, Dudeştii-Vechi, pe Stadionul Hristo Stoichkov, ne vom reaminti de muzica celor de la Bajaga şi a altor artişti consacraţi, de bunătăţile sârbeşti şi româneşti.
    Tot ce trebuie să faci este să îţi propui să stai treaz până târziu, să-ţi achiziţionezi biletul de acces de la intrare şi mai apoi să te relaxezi printre baloţii de paie savurând muzica şi bucatele tradiţionale sau pentru un mic plus de adrenalină, vei avea ocazia să încerci parcul de distracţii. Dacă nu reuşeşti să ajungi acasă până a doua zi, Embargo Fest te cazează în camping.

    Acces Embargo Fest: abonament 3 zile – 50 de lei, bilet acces 1 zi – 20 de lei
    Acces parc de distracţii: gratuit
    Acces camping: gratuit

    Stay tuned! Vom anunţa în curând mai mulţi artişti.

    * Embargo Fest organizat de Asociaţia Sfera Timișoarei în parteneriat cu Primăria Dudeștii Vechi şi Emiliana West Rom.

    ** Abonamentele şi biletele se vor putea achiziţiona de la intrare.
    *** Accesul va fi condiţionat de purtarea brăţării pe care o primiţi la achiziţionarea biletului.

    Detalii: embargofest@gmail.com